Monolog

Șed la masă cu tăcerea. Noi două, în contextul unei discuții între privirile sufletelor. Până când evadează din sinea-mi întrebări. Ce ne costă să fim sinceri? Ce putem pierde în ființă în momentele expunerii unei aprecieri nevinovate față de un individ, de arta sa, de munca sau dăruirea, sau ce știu eu..?! Poate și față de existența lui în simplitatea sa. De ce sperie sinceritatea, de ce ne este teamă de vulnerabilități? Oare asta propulsează spre o teamă de noi înșine? Probabil. Dar de ce? Tot noi suntem, până și în momentele în care devenim vulnerabili. Alegem să trăim cu inima închisă și să refuzăm să privim spre cotloanele inimii, acolo unde se ascund emoțiile în cea mai pură stare a lor, iar atunci când ele ies la iveală, le fabricăm și ajungem la un produs finit total „șlefuit”. Nu vrem să fim percepuți sensibili. Modelăm in noi măști de lut pe care le tot schimbăm între ele pe parcursul vieții… Toate astea de teama de a ne expune sensibilitatea, trăirile și emoțiile în stare brută. Ne miră când suntem apreciați într-o lume plină de suflete rătăcite. Stăm încrâncenați în bula noastră de sticlă plină de inhibiții, constrângeri și limitări ce servește drept scut împotriva unei posibile suferințe. De ce ne temem de suferință? Are și ea rolul ei în drumul nostru, iar noi nu realizăm importanța acesteia în formarea noastră umană.
Desigur.. Acest monolog nu a fost întrerupt de către partenera cinei mele, tăcerea. Joacă rolul unui bun ascultător!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: