Unde-mi ești?

Pe unde-ți poartă pașii urma celor ce-au trecut?
În taine-adânci s-a risipit clipa noastră-n vânt
Și păcatele de-au fost, trecut-au fără milă
Răstignind un „bun-rămas” calm și fără vină.
Romanțele au devorat suflete în șoaptă;
În van ele s-au cununat și-s uitate-n poartă
Iar praful timpului apune în zăvoare grele
Și lacăte atârnă crunt agățate-n piele
Asemeni unor sărutări pierdute-n abis.
Amintiri scrâșnesc din dinți trezite din vis
Și mirate ne privesc și-s nedumerite…
Pierdut-au clipe ce-au rămas în veci nedespărțite.
Poate că printre trăiri găsim cuvinte aspre…
Căpăstru pus-am azi din nou gândurilor noastre.
Și visul zace între flori aruncate-n glastre;
Zac uscate-n rădăcini, nu mai înfloresc,
Amărâte în suspin ele se-ofilesc.
Iată noaptea cea pustie așternută-n noi
Și tăcerea-i apă vie scursă după ploi:
Picurate-s pajiști aspre cu atingeri moarte
Și-n noroi se zbat iar pași tocmai de departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: